Într-un peisaj global marcat de explozia prețurilor la energie și de un conflict imprevizibil în Iran, gigantul auto Volkswagen pare să se afle în fața unei decizii istorice. O posibilă colaborare cu industria de apărare israeliană ar putea salva mii de locuri de muncă, dar riscă să schimbe definitiv ADN-ul mărcii din Wolfsburg.
OSNABRÜCK, Germania – Industria auto europeană, deja slăbită de tranziția anevoioasă către electric, primește o nouă lovitură de imagine și strategie. În timp ce șoferii români privesc neputincioși cum cifrele de pe tabela benzinăriilor au depășit pragul psihologic de 10 lei pe litru, la sediul Volkswagen se discută scenarii care, până acum un an, păreau de domeniul politicii de ficțiune: transformarea liniilor de asamblare civilă în centre de producție pentru echipament militar.
Conflictul izbucnit în Iran la finalul lunii februarie a destabilizat piețele internaționale mai rapid decât orice criză din ultimul deceniu. Pentru Grupul Volkswagen, presiunea este dublă. Pe de o parte, costurile de producție au explodat. Pe de altă parte, cererea pentru modelele de nișă, cum este T-Roc Cabriolet, s-a evaporat într-o economie de război unde pragmatismul primează în fața stilului.
Uzina din Osnabrück, „casa” modelului decapotabil, se află într-un punct critic. Odată cu retragerea planificată a modelului T-Roc anul viitor, aproximativ 2.300 de angajați își văd viitorul pus sub semnul întrebării. În acest vid de activitate, a apărut informația care a generat unde de șoc în industria germană: negocieri cu firma israeliană Rafael Advanced Defense Systems.
Potrivit surselor citate de Financial Times, parteneriatul vizat ar transforma experiența logistică și de inginerie a Volkswagen în suport pentru sistemul de apărare Iron Dome. Nu este vorba neapărat despre asamblarea rachetelor în sine, ci despre:
Pentru Osnabrück, acest contract ar însemna securitatea locurilor de muncă pentru următorul deceniu. Pentru restul lumii, ar reprezenta o pivotare majoră a unui brand care și-a construit identitatea postbelică pe ideea de „mașină a poporului” (Volkswagen), nu pe cea de furnizor pentru teatrele de operațiuni.
„Dacă Volkswagen face pasul spre industria de apărare, nu salvează doar o uzină, ci redefinește rolul marilor corporații germane în noua arhitectură de securitate a Europei,” afirmă analiștii din sectorul industrial.
În ciuda detaliilor apărute, conducerea grupului german menține o poziție defensivă. Într-o declarație oficială, Volkswagen a încercat să potolească speculațiile, afirmând că exclude producția de armament la uzina din Osnabrück.
Totuși, în limbaj corporatist, distincția dintre „armament” (letale) și „echipament de transport sau suport logistic” (non-letale) este adesea zona gri unde se semnează marile contracte. Rămâne de văzut dacă presiunea sindicatelor, îngrijorate de cele 2.300 de familii care depind de această uzină, va cântări mai mult decât reticența de a asocia sigla VW cu industria de apărare.
În România, impactul imediat rămâne cel de la pompă. Cu un preț de peste 10 lei pe litru, mobilitatea devine un lux, iar orice instabilitate suplimentară în Orientul Mijlociu ar putea împinge Grupul Volkswagen și alți producători spre soluții de criză din ce în ce mai radicale.
Osnabrück ar putea deveni, astfel, simbolul noii realități europene: locul unde liniile de asamblare pentru mașini de vacanță se transformă, sub presiunea istoriei, în piloni de suport pentru sisteme de apărare aeriană.