Tehnologie de miliarde ignorată la volan, 1 din 5 șoferi dezactivează sistemele de siguranță

2026-08-26 13:31:50 Autor: Alfa Rent a Car
Tehnologie de miliarde ignorată la volan, 1 din 5 șoferi dezactivează sistemele de siguranță


Paradoxul mașinilor moderne, șoferii plătesc mii de euro pe asistență inteligentă, dar folosesc doar Bluetooth-ul

Mașinile moderne au devenit adevărate calculatoare pe roți, dar un studiu recent din Marea Britanie, realizat pe un eșantion de 1.350 de șoferi, arată că 20% dintre conducătorii auto opresc sau ignoră deliberat dotările de asistență. Cauza principală este lipsa de instruire la predarea vehiculului, combinată cu intruzivitatea alertelor sonore și vizuale.


Refuzul asistenței active

Reticența de a lăsa mașina să preia controlul este vizibilă în special la funcțiile avansate de siguranță:

     ● Frânarea automată de urgență: 21,3% dintre respondenți o dezactivează, fiind considerată prea agresivă sau imprevizibilă.
     ● Pilotul automat adaptiv (ACC): 25,9% nu l-au folosit niciodată, iar 7% recunosc că nu ar ști cum să îl activeze.
     ● Menținerea benzii de rulare: 18% dintre șoferi preferă să oprească acest sistem.
     ● Head-Up Display cu realitate augmentată: 17,1% refuză să îl pornească, iar 7% nu înțeleg modul de funcționare.
     ● Asistentul virtual: 17,8% îl ignoră complet.


Simplitatea bate masajul în scaune

În timp ce opțiunile scumpe de confort precum masajul în scaune (utilizat des de doar 22% dintre posesori) sau pornirea de la distanță (24,5%) rămân rar activate, funcțiile simple domina preferințele zilnice.

Tehnologie / Dotare Rată de utilizare
Conexiune Bluetooth 58.3% (considerată indispensabilă)
Cameră marșarier 45.7% (utilizare regulată)
Sistem de navigație nativ 44.5%
Parbriz încălzit 41.0%
Moduri de rulare 27.3%

Decalajul dintre generații

Vârsta șoferilor influențează direct gradul de adoptare a diferitelor opțiuni din habitaclu:

     ● 25–34 ani: Utilizatori intensivi ai conexiunii Bluetooth (68,5%) și ai modurilor dinamice de rulare (38,3%).
     ● 35–44 ani: Grupa cea mai deschisă la încărcarea prin inducție (44,4%).
     ● 45–54 ani: Conducători pragmatici care apreciază parbrizul încălzit (45%).

Prăpastia dintre dotările oferite de producători și modul real în care sunt folosite arată o problemă directă de design de interfață și instruire. Atât timp cât dealerii livrează mașinile fără explicații clare, iar algoritmii de siguranță reacționează brusc, tehnologiile concepute să salveze vieți vor rămâne simple opțiuni dezactivate din meniu.